Extrădarea lui Ghiță din Serbia, admisă de instanță. Ministrul Toader: În minutul următor dăm drumul la procedură. UPDATE

Extrădarea lui Ghiță din Serbia, admisă de instanță. Ministrul Toader: În minutul următor dăm drumul la procedură. UPDATE
Publicat: 19/04/2017, 12:18

Judecătorii Curții de Apel Ploiești au admis extrădarea lui Sebastian Ghiță, constatând că sunt îndeplinite condițiile legale pentru extrădate. Încheierea va fi transmisă Ministerului Justiției, care va cere autorităților din Serbia extrădarea fostului deputat.

Ministerul Justiției are pregătită și va declanșa imediat procedura de solicitare a extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia, fiind însă obligat să aștepte decizia instanței din Prahova, care conform legii verifică dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru extrădare, arăta, marți, ministrul Justiției, Tudorel Toader. Întrebat dacă Ghiță poate solicita azil politic în Serbia, ministrul a explicat că oricine este liber să apeleze la orice prevedere legală, precizând ulterior și că se așteaptă ca extrădarea lui Sebastian Ghiță să se realizeze cât mai curând.

„Biroul național Interpol a informat instanțele din România, instanțele emitente ale mandatelor de arestare preventivă cu privire la reținerea pentru 48 de ore a lui Sebastian Ghiță. Pe data de 17 aprilie, același birou național Interpol a înștiințat instanțele din România, instanțele emitente ale mandatelor de arestare cu privire la arestarea reținerea preventivă a lui Sebastian Ghiță pe o perioadă de 18 zile. Potrivit legii, instanțele din România, emitente ale mandatelor de arestare, trebuie să verifice în procedură de urgență îndeplinirea condițiilor legale pentru a solicita extrădarea (…) Ne aflăm în situația în care așteptăm de la instanțele de judecată încheierile de verificare a temeiniciei legalității declanșării procedurii de extrădare. Când primim de la instanțele de judecată respectivele hotărâri declanșăm procedura de extrădare, adică cererea. Ministerul Justiției are deja pregătită acea procedură, cerere, așteptăm încheierile de la instanțele de judecată și imediat dăm drumul la procedură. Până atunci prevederile legale ne obligă să rămânem în așteptare”, a declarat ministrul Justiției.

Întrebat despre posibilitatea ca Sebastian Ghiță să apeleze la instituția azilului politic în Serbia, ministrul Tudorel Toader a arătat că un inculpat poate apela la orice mijloc pe care îl prevede legea, deci și la cererea de azil politic.

„Suntem în această etapă (…) Sper că dacă se va face contestație și instanța va verifica cu celeritate, sper să nu existe motive de contestație să rămână hotărârea la prima instanță (…) Îmi voi exercita competențele în limitele legii noastre Din momentul ce este și azilul o instituție, sigur că există posibilitatea folosirii acelei instituții. Poți folosi orice mijloc prevăzut de lege, dar nu eu trebuie și pot să vă răspund la așa ceva”, a mai spus ministrul Justiției.

Ulterior, Tudorel Toader a declarat, la Antena 3, căse așteaptă ca extrădarea lui Sebastian Ghiță să se realizeze cât mai curând: „Noi sperăm ca extrădarea să se realizeze într-un termen scurt. Eu nu știu ce atitudine vor lua omologii din Serbia ca să spun care va fi modul de reacție în România. Vom aveam mâine hotărârile instanțelor, facem cererea de extrădare vedem care e poziția autorităților din Serbia și ne poziționăm și noi”.

După aproape 4 luni de când a dispărut din România, de sub nasul polițiștilor de la Operațiuni Speciale care îl filau într-o anchetă a DNA, fostul deputat Sebastian Ghiță a fost prins joia trecută la Belgrad, de polițiștii sârbi. El era însoțit de fratele său, Alexandru Ghiță, și le-a prezentat polițiștilor acte de identitate false – un pașaport și un permis auto de Slovenia.

Ras în cap și cu barbă, Ghiță, le-ar fi spus polițiștilor, în limba engleză, că este un student din Slovenia. Chiar și cu acest indiciu, al unui sloven care habar nu are limba sârbă, ar fi fost suficient pentru polițiștii sârbi să intre instant în alertă, însă conform Poliției Române, prinderea lui Ghiță nu a fost întâmplătoare, ci a fost rezultatul colaborării autorităților române cu nu mai puțin de 10 țări prin care Ghiță ar fi trecut sau ar fi avut legături, de când a fugit din România.

În prezent, Sebastian Ghiță este arestat pentru 18 zile de autoritățile sârbe, în vederea extrădării către România. Deși România nu are un tratat direct de extrădare cu Serbia, Ministerul Justiției a explicat că procedura funcționează în baza Convenției Europene privind extrădarea, la care ambele state sunt semnatare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform